Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Botezul este întâia dintre Tainele Sfintei Biserici, este ușa prin care se întră în Sfânta Biserică. Si numai ajungând membri ai Bisericii lui Hristos ne putem învrednici si de primirea celorlalte Sfinte Taine.Taina Sfântulul Botez a fost asezată de Mântuitorul Iisus Hristos prin cuvintele : «Mergând, învătati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh» (Matei 28, 19).

Cununia este Taina prin care un bărbăt și o femeie primesc binecuvântarea Bisericii, în urma făgăduinţei liber-consimţite, dată în faţa părinţilor şi a preotului duhovnic, în scopul desăvârşirii personale, a naşterii de prunci şi a întrajutorării reciproce.

În anul 2003, pe lîngă Biserica Sfîntul Dumitru din Chişinău, a fost organizat un Centru Social pentru Сopii. Acesta a fost reorganizat în anul 2012 în Asociaţia Obştească „Centrul Social pentru Copii şi Tineri cu Dizabilităţi – Agapis”.