Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Taina Botezului

Scurtă cateheză

  1. Botezul este întâia dintre Tainele Sfintei Biserici, este ușa prin care se întră în Sfânta Biserică. Si numai ajungând membri ai Bisericii lui Hristos ne putem învrednici si de primirea celorlalte Sfinte Taine.Taina Sfântulul Botez a fost asezată de Mântuitorul Iisus Hristos prin cuvintele : «Mergând, învătati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh» (Matei 28, 19). Dar Taina Sfântului Botez nu este numai usa prin care se intră în Sfânta Biserică a lui Hristos, ci si pentru câstigarea impărătiei lui Dumnezeu, asa cum ne încredintează însusi Mântuitorul, zicând : «De nu se va naste cineva din apă si din Duh, nu va putea să intre în împărătia lui Dumnezeu.» (Ioan 3, 5). Astfel, botezul nu este un obicei popular sau naţional şi nu se face pentru ca pruncul să poată fi scos din casă, să doarmă mai bine, să nu fie deocheat sau să-i meargă bine în viaţă. Toate acestea sunt superstiții păgâne!
  2. Botezul poate fi săvârşit doar asupra celor care cred în Dumnezeu şi doresc să fie membri activi ai Bisericii; asupra celor care „aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie” (după cum spune Crezul). Cei care nu sunt interesaţi de a trăi veşnic cu Dumnezeu şi cu sfinţii în Împărăţia Sa, nu au motive şi nici dreptul să se boteze, căci astfel batjocoresc Tainele lui Dumnezeu şi-şi iau mai mare osândă. În cazul copiilor care nu pot mărturisi ei înşişi credinţa, este nevoie ca părinţii şi naşii de botez să fie credincioşi, să ducă o viaţă creştinească, să fie membri ai unei parohii concrete şi să se împărtăşească sistematic cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
  3. Pentru botezul copilului părinții vor alege unul sau doi nași care sunt creștini practicanți și se angajează să contribuie la educația în spiritual valorilor creștine a copilului lor. Conform tradiției din Moldova, pot fi admişi chiar şi mai mulţi naşi de botez, cu condiţia ca ei toţi să fie prezenţi la slujba botezului, să mărturisească credinţa şi să-şi asume conştient responsabilitatea ce o au faţă de copil şi faţă de Biserică. Dacă un copil botezat va rătăci de la credinţă sau se va rupe de Biserică, de starea lui vor răspunde la Judecata lui Dumnezeu atât părinţii, cât şi naşii. Naşii de botez sunt reprezentanţii Bisericii şi ai preotului în familia copilului! Cei care se simt neprăgătiţi pentru a fi naşi de botez, mai bine să refuze rugămintea de a fi naş.
  4. Părinţii şi naşii (sau chiar candidatul însuşi, dacă este matur), trebuie să se pregătească de Taina Sfântului Botez prin citirea Sfintei Scripturi, post, rugăciune şi spovedanie. De asemenea, este obligatorie cunoaşterea pe de rost şi fără greşeli a Simbolului de Credinţă (Crezul) şi a rugăciunii „Tatăl nostru”. De la această regulă fac excepție doar pruncii şi maturii bolnavi psihic!
  5. Ziua săvârşii botezului depinde în primul rând de pregătirea teoretică şi duhovnicească a părinţilor şi naşilor. Nu există vreun termen fix la care cineva trebuie botezat! De regulă, botezul se face cel puţin la 40 de zile după naştere, aşa încât la slujbă să poată participa şi mama copilului. Nu-i nici o greşeală dacă botezul este amânat câteva luni sau chiar câţiva ani, dacă acest lucru se face pentru o mai bună pregătire, şi nu din indiferenţă sau nepăsare faţă de viaţa duhovnicească a copilului. Preotul este în drept să ceară amânarea botezului, ceea ce nu trebuie interpretat ca un refuz de a boteza, ci ca un îndemn la o pregătire mai bună.
  6. Părinții, nașii și pruncul nou-botezat trebuie să vină la Liturghia imediat următoate după ziua săvârșirii botezului pentru a se împărtăşi. Orice om botezat, indiferent de vârstă, trebuie să se împărtăşească sistematic cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Canoanele Bisericii osândesc pe cei care, fără un motiv serios, lipsesc mai mult de 3 duminici de la Biserică şi de la împărtăşirea cu Trupul și Sângele Domnului.
  7. Dacă părinţii doresc să organizeze o serbare („cumătrie”) în cinstea botezului copilului lor, aceasta nu poate să fie organizată în post şi nici în ajunul duminicilor sau sărbătorilor. Este inadmisibil ca să fixezi cumătria şi restaurantul, să inviţi oaspeţi şi muzica, şi abia apoi să vorbeşti cu preotul despre botez. La modul practic, dacă, de exemplu, copilul a fost botezat sâmbăta, serbarea se poate organiza duminică după slujbă sau chiar şi sâmbătă seara, dar până la miezul nopţii. Nu putem ca în biserică să spunem că „ne lepădăm de Satana şi ne unim cu Hristos”, apoi să călcăm în picioare rânduielile Bisericii, să mâncăm şi să bem până târziu, iar a doua zi să lipsim de la biserică.

(Acest text a fost redactat și adaptat după articolul ieromonahului Petru Pruteanu, PREGĂTIREA DE BOTEZ. GHID PRACTIC PENTRU PĂRINŢI ŞI NAŞII DE BOTEZ)

Leave a comment